Stațiunea de pe litoral în care turiștii fac plajă printre șantiere. Specialiștii le recomandă să NU intre în apă

Stațiunea de pe litoral în care turiștii fac plajă printre șantiere. Specialiștii le recomandă să NU intre în apă
Publicat: 10/07/2024, 09:19

Se pare că nu există an în care lucrurile să meargă bine pe litoralul românesc. Campania de lărgire a plajelor continuă și anul acesta, iar turiștii sunt, practic, nevoiți să facă plajă lângă adevărate șantiere.

Lucrările de înnisipare sunt în toi, în pofida faptului că suntem în plin sezon estival, iar acestea se vor finaliza în toamnă.

E un lucru curios, deoarece în anii trecuți autoritățile opreau lucrările în perioada verii.

Deoarece lucrările afectează calitatea apei, specialiștii ne sfătuiesc să stăm departe de mare, notează Observator.

Stațiunea de pe litoral puternic afectată anul acesta

La Jupiter, pentru că despre această stațiune este vorba, turiștii trebuie să treacă prin mijlocul șantierului pentru a putea face plajă.

Reprezentanţii Direcţiei de Sănătate Publică au transmis că monitorizează zona, iar până acum nu au fost semnalate probleme.

De cealaltă parte, biologii de la Institutul Naţional de Cercetare Marină au declarat că nu este în regulă ce se întâmplă deoarece curenţii se pot schimba foarte uşor, iar nisipul răscolit din şantier ajunge în zona unde turiştii fac baie şi apa devine tulbure.

De asemenea, reprezentanţii ANAT au semnalat problemele către Ministerul Mediului şi asta pentru că, oricât de benefic ar fi acest proces de înnisipare pentru consolidarea litoralului, de cealaltă parte, lucrările ar trebui făcute în afara sezonului estival astfel încât turiştii să nu simtă acest disconfort.

Stațiunea care ar trebui evitată cu orice preț în această perioadă

Stațiunea Venus de pe litoralul românesc, cândva o destinație populară pentru vacanțele de vară, se confruntă cu o criză ecologică majoră.

Munți de alge au acoperit malurile, emanând un miros greu de suportat care alungă turiștii și transformă vacanțele într-un coșmar.

În ultimele săptămâni, turiștii au raportat o invazie fără precedent de alge în Venus. Plajele sunt acoperite cu vegetație marină în putrefacție, iar apa este plină de resturi plutitoare.

Deși situația este neplăcută pentru turiști, experții explică faptul că fenomenul este natural și aduce beneficii ecosistemului Mării Negre. Citește mai mult…

Sursa foto: Captură Observator

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Liviu Dragnea face un anunț surprinzător. Candidatul pe care îl susține la scrutinul de duminică
Motivul real pentru care Silviu Prigoană și-a botezat primii copii Honorius, Silvius și Maximus
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
„Taxă pe țeavă” pentru cei care stau la bloc. Opaina: E o aberație colosală. Nu...
Andreea Nechita, fiica unui cunoscut dezvoltator imobiliar din Iași, a murit subit la doar 22...
Un instalator care făcea reparații într-o vilă a găsit 30 de kilograme de monede de...
Dmitri Medvedev, în culmea satisfacției, după atacul rusesc cu noua rachetă balistică: „Asta ați vrut?...
Nu e banc! Cu cât se vinde ciocolata Dubai la Târgul de Crăciun din Sibiu
Data la care intră pensiile pe card în decembrie 2024. Ce se întâmplă cu cei...
Alegeri prezidențiale 2024 LIVE TEXT. A început votul în diaspora. Se deschid treptat secțiile în...
De ce s-a spânzurat Iasmina la 14 ani. Vărul fetei a dezvăluit: "A fost pedepsită"....
El este Ghiță, tânărul în vârstă de 29 de ani, care și-a pierdut viața într-un...
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Activitatea stațiilor ITP din toată țara este oprită! Avarie majoră a sistemului informatic RAR
Cooperare între compania cehă CZ şi compania românească Transcarpat Sportours International. Puşca de asalt CZ...
Structură ENIGMATICĂ găsită în jurul unei stele din afara galaxiei noastre
Doliu în România! A murit o legendă a țării. Era supranumit „Dumnezeu”
Cătălin Moroșanu se plânge de bullying. „Ți-ai luat bătaie, treaba ta”
Cod roșu de viscol în mai multe județe ale țării! În ce zone sunt așteptate...
"Tata, nu!" Ultima discuție pe care Igor Cuciuc a avut-o cu Andreea, chiar înainte de...
Șocul dimineții pentru Mădălin Ionescu! Câinele familiei a evadat din curte. Ce s-a întâmplat cu...
Babasha o ameninţă pe tânăra care a distribuit în mediul online imagini cu el in...
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Femeile dorm mai puțin și se trezesc mai des decât bărbații